Cautare in site    
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Tenis


Federer si Nadal si-au asigurat deja participarea la Turneul Campionilor

17 iulie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 29


Elvețianul Roger Federer și spaniolul Rafael Nadal și-au asigurat deja participarea la Masters Cup (Turneul Campionilor), turneul de tenis care încheie sezonul din circuitul ATP. Roger Federer, nr.1 mondial în ATP Entry, are până în prezent 36 de victorii și 5 înfrângeri, în timp ce Nadal, primul în ATP Race din 30 aprilie, a înregistrat 51 victorii și 8 înfrângeri. Federer, campion la Australian Open și Wimbledon, a declarat că speră să-și apere titlul la Shanghai, pentru a avea parte de un sfârșit perfect de sezon. "Sunt fericit că m-am calificat din nou la Masters Cup în acest an. Era unul din obiectivele mele și mă bucur că l-am realizat", a declarat Nadal, 21 ani, învingător la Roland-Garros, care a stabilit un record de 81 victorii consecutive pe zgură. Elvețianul i-a întrerupt seria de victorii lui Nadal, în finala turneului de la Hamburg. Masters Cup, care strânge cei mai buni 8 jucători din lune, se desfășoară la Shanghai între 11 și 18 noiembrie 2007.
del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Tenis la data 17 iulie 2007:
Rusia a castigat Fed Cup
Rezultatele zilei de marti la BCR Open Romania
Rezultate din turneele de tenis de la JO
Victoria Azarenka si Bob Bryan au castigat finala de dublu mixt la Roland Garros
Italianca Sulpizio a castigat turneul de la Galati
SUA, prima finalista de la Cupa Hopman

Alte stiri ale autorului NetSport
Unirea Urziceni este campioana Romaniei la fotbal
Octavian Bellu, alaturi de Bella Karoly intra in Hall of Fame
Chivu se intoarce in primul 11
Sferturi de finala Champions League
Comunicat de presa Squad Motorsport - Rally Sprint Bucuresti

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive