


Echipa de handbal a Suediei si-a luat revansa in meciul cu Danemarca
07 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 177

Naționala de handbal a Suediei, fără Andersson, Svensson și Vranjes în teren, a învins ușor Danemarca cu scorul de 36-25 (19-8), miercuri la Vaxjo, dar danezii au oferit o replică modestă față de jocul precedent pe care l-au câștigat cu 34-33, la Kristianstad.
Antrenorul suedez Ingemar Linnell i-a menajat din nou, în acest ultim joc de verificare al scandinavilor, pe interul Kim Andersson, portarul Tomas Svensson și centrul Ljubomir Vranjes, acesta din urmă este însă accidentat și incert pentru jocul cu România, programat duminică la Karlskrona. Cristian Gațu, mai în glumă mai în serios, sugera că danezii au băut mai multe beri de ziua națională a Suediei și de aici și replica lor modestă față de ziua precedentă.
În meciul de miercuri cu Danemarca, pe care Suedia l-a controlat de la cap la coadă, golurile scandinavilor au fost marcate de Jonas Kallman (6), Dalibor Doder (6), Robert Arrhenius (6), Martin Boquist (6), Oscar Carlen (4), Jonas Larholm (2), Henrik Lundstrom (2), Pelle Linders (2), Kristian Meijer (1), Johan Pettersson (1).
Suedia este cea mai galonată echipă din handbalul mondial, cu 4 titluri mondiale, la fel ca România, cucerite în 1954, 1958, 1990 și 1999, la care se mai adaugă 4 titluri europene (1994, 1998, 2000 și 2002), 3 titluri de vicecampioană olimpică (1992, 1996, 2000), plus alte medalii de argint și bronz la Mondiale. În finala CM 1964, România a învins Suedia cu 25-22, iar palmaresul direct în meciuri oficiale de CM ne este favorabil cu 5-2. La ultima prezență a României la un turneu final, CE 1996, Suedia ne-a învins la 4 goluri (24-28), în ultima confruntre dintre cele două țări. Suedia nu a mai participat la ultimele 2 turnee finale - CM 2007 și CE 2006.
Echipa României pleacă vineri dimineața cu avionul de la Amsterdam la Copenhaga, iar de acolo cu autocarul la Karlskrona, urmând să străbată o distanță de circa 200 km.Handbaliștii români vor fi susținuți de circa 50 suporteri români, de la Constanța.
Lotul Suediei:
Tomas Svensson (Portland San Antonio), Dan Beutler (Flensburg), Per Sandstrom (Hamburg) - portari, Martin Boquist (FK Copenhaga), Pelle Linders (THW Kiel), Henrik Lundstrom (Kiel), Kim Andresson (Kiel), Jonas Kallman (Ciudad Real), Magnus Jernemyr (Torevieja), Johan Pettersson, (Darien Logorono), Sebastian Seifert (Kolding IF), Kristian Meijer (Torrevieja), Dalibor Doder (Balonmano Aragon), Robert Arrhenius (Balonmano Aragon), Oscar Carlen (Ystads IF), Jonas Larholm (Barcelona), Ljubomir Vranjes (Flensburg) - jucători de câmp.
|