 |

|
|



Atletico Madrid ii vrea pe Riquelme si Diego Forlan
28 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 49

În căutarea unor variante de jucători care să o readucă în prim planul fotbalului spaniol și chiar european, Atletico Madrid s-a orientat spre doi dintre sud-americanii lui Villarreal, Juan Roman Riquelme și Diego Forlan.
Atletico Madrid a ratat prezența în primele două cupe europene deși a fost la un moment în luptă chiar pentru locurile de Liga Campionilor iar în acest sezon s-a înscris numai în Cupa UEFA Intertoto.
Nemulțumiți de diferența mare dintre rezultatele echipei și cele ale forțelor din Spania, conducătorii lui Atletico Madrid vor să aducă sânge proaspăt la echipă pentru revitalizare.
Principalele ținte ale madrilenilor sunt două dintre vedetele lui Villarreal, Diego Forlan și Riquelme, doi fotbaliști nemulțumiți de faptul că nu pot crește în rezultate cu actuala lor echipă.
Cei doi sud-americani și-au dat deja acordul pentru a ajunge la Atletico Madrid și rămâne doar ca cele două cluburi să ajungă la un acord în privința prețului.
Atletico oferă în prima fază 30 de milioane de euro pentru ambii jucători, sumă considerată interesantă de Villarreal care va da un răspuns până la sfârșitul săptămânii.
Juan Roman Riquelme este un mijlocaș argentinian de 29 de ani care a marcat 78 de goluri în 298 de meciuri jucate pentru Boca Juniors, Barcelona și Villarreal, și opt goluri în 38 de selecții la naționala Argentinei.
Diego Forlan este un atacant uruguaian de 28 de ani care a marcat 100 de goluri în 246 de meciuri jucate pentru Independiente, Manchester United și Villarreal, și 12 goluri în 36 de selecții la naționala Uruguaiului.
|
| |
Alte stiri din Fotbal la data
28 iunie 2007:
Olaroiu a preluat Al-Sadd
Romania - Polonia 6-3, in meci amical
Clasamentul IFFHS - CFR Cluj, pe locul 85
Hasselbaink si-a anuntat retragerea din fotbal
Toni Dobos, in coma dupa un grav accident rutier
Manchester City - AC Milan 1-0 |
Alte stiri ale autorului NetSport
Unirea Urziceni este campioana Romaniei la fotbal
Octavian Bellu, alaturi de Bella Karoly intra in Hall of Fame
Chivu se intoarce in primul 11
Sferturi de finala Champions League
Comunicat de presa Squad Motorsport - Rally Sprint Bucuresti |
|
 |
|