


Robert Muresan a ratat primele puncte in Italia
03 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 154

Pilotul român Robert Mureșan a încheiat pe locul 19 cursa de la clasa 125 centimetri cubi de la Mugello, la numai 646 de miimi de locul 15, ultimul care aducea puncte.
Plecat dintr-o poziție surprinzătoare pe grila de start, locul 12, Robi Mureșan nu a reușit să profite și a fost aruncat în afara Top 15, pierzând șansa de a obține primele puncte din cariera sa.
Românul a încheiat pe locul 19, la un minut, cinci secunde și 700 de miimi de învingător, spaniolul Hector Faubel, și la numai 646 de miimi de elvețianul Dominique Aegerter care a încheiat pe locul 15 obținând ultimul punct pus în joc.
Faubel a fost urmat pe podium de spaniolul Sergio Gadea la 20 de miimi și italianul Simone Corsi la 66 de miimi.
În clasamentul general conduce ungurul Gabor Talmacsi cu 105 puncte, urmat de Hector Faubel cu 102 puncte și cehul Lukaș Peșek cu 91 de puncte.
În cursa de la clasa 250 centimetri cubi s-a impus spaniolul Alvaro Bautista după un final de cursă electrizant în care favoritul Jorge Lorenzo a căzut deși reușise să ajungă de pe locul 20 pe locul trei.
În ciuda abandonului de la Mugello, Jorge Lorenzo se menține lider cu 120 de puncte în fața italianului Andrea Dovizioso, a san-marinezului Alex De Angelis și a spaniolului Alvaro Bautista.
|