


Cine este Lazio Roma ?
03 august 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 146

În urma tragerii la sorți de astăzi, de la Nyon, campioana României la fotbal, Dinamo București, va juca în turul trei preliminar al Ligii Campionilor cu formația italiană Lazio Roma.
Calificată aproape în ultimul moment și cu destulă șansă în preliminariile Ligii Campionilor, Lazio Roma a lăsat impresia sezonul trecut că este o formație bine așezată în teren și muncitoare, dar fără vedete.
Clubul Lazio Roma a fost înființat pe 9 ianuarie 1900, este prezidat de Claudio Lotito, echipa își joacă meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Olimpic, o arenă cu aproape 83.000 locuri, iar formația este antrenată de Delio Rossi.
Lazio a încheiat sezonul precedent pe locul trei și de-a lungul timpului nu a reușit decât rareori să se ridice la nivelul unor formații precum Juventus, Inter, AC Milan și chiar AS Roma, trecându-și în cont doar două titluri de campioană, ultimul în 2000, patru Cupe ale Italiei, două Supercupe ale Italiei, o Cupă a Cupelor și o Supercupă a Europei.
Antrenorul Delio Rossi se bazează în acest sezon pe portarii Tomasso Berni (adus cu împrumut de la Livorno), Massimo Zalocco (18 ani) și Marco Ballotta (43 de ani), fundașii Guglielmo Stendardo, Alexander Kolarov (sârb), Manuel Belleri, Sebastian Siviglia, Mobido Diakhite (francez), Emilson Cribari (brazilian), Lorenzo De Silvestri, mijlocașii Fabio Firmani, Massimo Mutarelli, Lionel Scaloni (argentinian), Luciano Zauri, Roberto Baronio, Stefano Mauri, Mourad Meghni (francez), Cristian Ledesma (argentinian), Gaby Mudingayi (belgian), Christian Manfredini (ivorian), Valon Behrami (elvețian), și atacanții Igli Tare (albanez), Tommaso Rocchi, Goran Pandev (macedonean), Stephen Makinwa (nigerian), Simone Inzaghi și Simone Del Nero.
Din lotul lui Lazio Roma, trei fotbaliști merită urmăriți cu mare atenție, elvețianul Valon Behrami, fotbalist de bandă dreapta, de 22 de ani, născut la Kosovo, 1.85 metri înălțime, șase goluri în 101 meciuri jucate pentru Lugano, Genoa, Verona și Lazio, un gol în șapte selecții în naționala Elveției, mijlocașul belgian Gaby Mudingayi, jucător de 25 de ani născut în Zair, 147 de meciuri și două goluri pentru Gent, Torino și Lazio, două selecții în naționala Belgiei, și atacantul Tommaso Rocchi, 29 de ani, 1.77 metri înălțime, un jucător care a marcat 73 de goluri în 202 meciuri pentru Empoli și Lazio, a mai trecut pe la Pro Patria, Fermana, Saronno, Como și Treviso, a prins două selecții în naționala Italiei și este principalul pericol al lazialilor.
În rest, lotul lui Lazio se remarcă prin jucători puternici și bătrâni, pe lângă veteranul Ballotta, 43 de ani, mai existând un Siviglia, 34 de ani, Igli Tare, 34 de ani, și foarte mulți jucători de 30-31 de ani, Belleri, Baronio, Simone Inzaghi, Manfredini, în timp ce noul val este reprezentat de Kolarov, 22 de ani, Diackhite, 20 de ani, Meghni, 23 de ani, sau De Silvestri, 19 ani.
Lazio Roma a acumulat până acum 117 meciuri în cupele europene, 57 de victorii, 29 de egaluri și 31 de înfrângeri, golaveraj 181-127.
|