


Zaglebie Lubin - Steaua Bucuresti 0-1
01 august 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 146

Vicecampioana României la fotbal, Steaua București, și-a început cu dreptul parcursul european impunându-se cu 1-0 pe terenul campioanei Poloniei, Zaglebie Lubin, în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor.
Cu al cincilea antrenor la startul unui sezon european în ultimii cinci ani, Steaua s-a descurcat de minune în fața unui adversar incomod și s-a impus cu 1-0 la zaglebie Lubin grație unui gol marcat de Dorin Goian.
Fără Rufay, Ghionea, Bădoi, Victoraș Iacob, Vali Badea, Cristocea sau Ovidiu Petre în primul unsprezece, Steaua a dominat ostilitățile pe terenul lui Zaglebie fiind formația care s-a aflat aproape în permanență la conducerea jocului.
Chiar dacă nu a strălucit, echipa noastră a reușit o evoluție sigură care nu a dat mari speranțe formației poloneze, reușita lui Goian oferind deja statul de mare favorită vicecampioanei României.
Zaglebie a încercat un joc în forță, anihilat fără mari probleme de apărarea Stelei, singurul moment fierbinte la poarta lui Cernea venind pe final când Nunes a profitat de un moment de relaxare din jocul formației noastre și a lovit transversala porții steliste.
Zaglebie Lubin - Steaua București s-a încheiat 0-1 și elevii lui Gheorghe Hagi trebuie doar să repete evoluția sigură din Polonia în returul de la București, de pe 8 august, pentru a-și consolida calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Zaglebie Lubin - Steaua București 0-1 (0-0).
Au marcat: D. Goian (56). Cartonașe galbene: G. Bartczak (29), Nunes (64) - Golanski (6), Nicoliță (44), Cernea (93). Cartonașe roșii: .
Zaglebie: 1. Vaclavik - 19. G. Bartczak, 4. Stasiak, 5. Arboleda, 3. Gomes - 17. Rui Melo (9. Lobodzinski 46), 8. M. Bartczak, 7. Iwanski, 77. Golinski (20. Kolendowicz 75) - 99. Nunes, 33. Wlodarczik (11. Chalbinski 57). Antrenor: Czeslaw Michniewicz.
Steaua: 12. Cernea - 4. Golanski (15. Neșu 73), 3. D. Goian, 5. I. Rada, 18. P. Marin - 16. Nicoliță (29. Bădoi 78), 20. Lovin, 6. M. Rădoi, 26. M. Croitoru (8. Ov. Petre 88) - 25. Neaga, 10. N. Dică. Antrenor: Gheorghe Hagi.
Arbitri: Selcuk Dereli (Turcia) - Bahattin Duran (Turcia), Mustafa Emre (Turcia).
Filmul meciului: Min. 15 - Lovin șutează de la distanță cu pământul și Vaclavik reține, Min. 27 - Wlodarczik scapă pe culoar în dreapta dar șutează slabă, alături, Min. 31 - Mirel Rădoi șutează periculos, puțin peste, Min. 33 - Neaga șutează bine din unghi, puțin pe lângă, Min. 53 - Nicoliță scapă singur într-o poziție bună dar șutează slab, alături, Min. 56 - GGGGGOOOOOLLLLL, centrare excelentă a lui Nicolae Dică dintr-o lovitură de colț de pe partea dreapta și Dorin Goian deschide scorul cu o splendidă lovitură de cap din interiorul careului mare, Min. 79 - Chalbinski reia cu capul după un corner și Cernea reține cu siguranță, Min. 91 - Nunes reia cu capul periculos după un nou corner și mingea lovește transversala porții apărate de Cernea.
|