


Gold Cup - Rezultate
12 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 68

Reprezentativa Canadei a dispus cu scorul de 2-0 (2-0) de selecționata statului Haiti, luni la Miami (Florida), într-o partidă din cadrul Grupei A a competiției Gold Cup, rezervată echipelor naționale ale țărilor din Zona Concacaf (America de Nord, Centrală și Caraibe).
Ambele goluri ale învingătorilor au fost marcate de Dwayne De Rosario, în minutele 32 și 34 (al doilea din penalty).
Într-un alt joc din grupa A, Costa Rica a învins Guadalupe cu 1-0 (1-0), grație reușitei lui Walter Centeno, din minutul 13.
În urma acestor victorii, Canada și Costa Rica și-au asigurat calificarea în sferturile de finală ale turneului găzduit de Statele Unite.
Marți se dispută ultimele meciuri din cadrul Grupei B a competiției: Statele Unite - Salvador și Trinidad-Tobago - Guatemala.
Câștigătoarea Gold Cup va obține calificarea directă la Cupa Confederațiilor ediția 2009.
|