


Preliminarii EURO 2008: Tamas - singurul care a vorbit dintre tricolori
05 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 50

Gabriel Tamaș a fost singurul jucător care a acordat declarații după antrenamentul de marți al echipei naționale, dinaintea meciului cu Slovenia, de miercuri, din preliminariile EURO 2008.
Tamaș speră ca naționala să facă un joc măcar la fel de bun ca acela de sâmbătă, de la Celje, câștigat cu 2-1.
"Noi dorim să câștigăm orice meci acasă, deci și miercuri sperăm la trei puncte, chiar dacă slovenii vor fi mai relaxați, deoarece nu mai evoluează cu atâta presiune", a spus Tamaș.
Mutu a fost singurul fotbalist care a dat autografe și s-a pozat cu suporterii, după antrenamentul oficial, desfășurat pe terenul 1 anexă al complexului "Dan Păltinișanu" din Timișoara, pentru a se proteja gazonul arenei centrale, unde marți de la ora 19,00 are loc antrenamentul oficial al slovenilor.
Ședința tricolorilor s-a încheiat cu obișnuitul joc-școală de-a latul unei jumătăți de teren.
|