


Lucian Burdujan, decisiv pentru Rapid Bucuresti
26 iulie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 80

Atacantul rapidist Lucian Burdujan a reușit miercuri, 25 iulie, să marcheze primul gol al actualului sezon fotbalistic, în min 109, în Supercupa câștigată în fața campioanei Dinamo București, precum și golul nr. 6 pentru Rapid, în poarta lui Bogan Lobonț, din lovitură de la 11 m cu care giuleștenii au cucerit trofeul pus în joc.
În minutul 109, Burdujan scapă de marcajul lui George Blay și trimite de la 7 m în poarta lui Lobonț.
La executarea loviturilor de departajare, după ratarea lui Cristian Pulhac, șut deasupra porții apărate de Coman, este rândul lui Lucian Burdujan să încerce transformarea.
Cu mult sânge rece, Burdujan trage plasat și înscrie pe lângă Lobonț. Apoi începe sărbătoarea suporterilor, jucătorilor și conducătorilor clubului Rapid București.
Lucian Burdujan (75 kg și 180 cm) s-a născut la 18 februarie 1984, la Piatra Neamț.
Întrebat dacă Burdujan a fost omul cheie al meciului cu Dinamo București, Cristiano Bergodi, antrenorul rapidiștilor, a declarat la conferința de presă să este mulțumit de felul cum joacă Lucian.
"Mă bucur pentru el că a marcat. Trebuie să ne gândim că fotbalistul a fost accidentat mai mult timp", a spus Bergodi.
|