


Steaua si Rapid nu au confirmat nici de aceasta data
16 iulie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 47

Două dintre echipele românești cu pretenții, Steaua și Rapid, au dezamăgit din nou în meciurile amicale după ce Steaua a încheiat la egalitate, 0-0, cu bulgarii de la Litex Loveci, iar Rapid a pierdut din nou, 1-2 cu francezii de la Sochaux.
Fără foarte mulți titulari dintr-un 11 ideal, Steaua a început meciul cu Litex Loveci în formula Vâtcă - Petre Marin, Ovidiu Petre, Eugen Baciu, Neșu - Bădoi, Lovin, Marius Croitoru, Gigel Coman - Guriță, Iacob. Hagi l-a folosit după pauză și pe ultimul sosit, Golanski, în timp ce Lovin s-a accidentat și a părăsit terenul pe targă.
Rapid a început meciul cu Sochaux în formula D. Coman - Săpunaru, M. Constantin. Maftei, Bozovici - Măldărășanu, C. Lazăr, Grigorie - Cesinha, Mazilu, Burdujan, un 11 care se apropie de cel ideal cu o singură modificare, Buga în locul lui Burdujan.
Giuleștenii au deschis rapid scorul prin Maftei dar apoi au primit două goluri, unul din penalty și altul dintr-o greșeală în lanț a defensivei, intrarea noului venit, Elinton Andrade, nereușind să refacă situația de pe tabelă.
Universitatea Craiova a reușit în schimb un rezultat foarte bun, 2-0 cu ocupantul locului trei din Belgia, Standard Liege, formație ce i-a avut în teren pe Leandro Bomfim, Mohamed Sarr, Walasiak, Defour sau Jovanovic.
Florin Cioroianu a început în formula Bornescu - M. Ciucă, D. Stoica, Mitchell - Dănănae, Gărgălie, Prepeliță, Rose - Dina, Costea, Baird, golurile oltenilor fiind marcate de Prepeliță și Stoianof.
Poli Timișoara a trecut cu 3-0 de Hajduk Belgrad, goluri McKain, Aliuță și Pleșan, după un meci în care Dușan Uhrin jr. a jucat în formula M. Popa - St. Stancu, McKain, Cânu, Dancia - Torje, Alexa, Aliuță, Art. Karamian - I. Ganea, Gh. Bucur.
|