


Declaratii dupa amicalul Rapid Bucuresti - Petrolul Ploiesti 3-2
02 iulie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 28

Rapid București a învins duminică seara pe Petrolul Ploiești, în prima partidă amicală disputată după perioada vacanței, cu scorul 3-2 (2-0).
După terminarea meciului, Cristiano Bergodi a declarat că suporterii nu trebuie să se aștepte la foarte mult după numai câteva zile de pregătire în comun. Bergodi a cerut răbdare pentru ca fotbaliștii să se poată cunoaște mai mult între ei. Apoi, Bergodi a mai spus că nu trebuie să uităm de faptul că a schimbat sistemul de joc, față de cel utilizat de Răzvan Lucescu în campionatul trecut. Întrebat pe cine remarcă dintre jucători are au venit la Rapid, Bergodi l-a menționat pe vârful de culoare Pierre Boya. În ceea ce privește articolele din Turcia care îl dădeau pe Pierre Boya transferat în această țară, Bergodi a spus că sunt "pure speculații".
La rândul său, Viorel Moldovan, directorul sportiv al Rapidului, a declarat la s-a schimbat sistemul de joc, iar pe teren au apărut mulți jucători tineri, de la echipa a II. "Trebuie să avem răbdare și sunt convins că până la urmă vom reuși să construim o echipă puternică".
Întrebat de cine ar trebui să se teamă mai mult în campionatul următor, de Steaua sau Dinamo, Moldovan a spus: "Nu veau să comentez acest aspect. Pe mine mă interesează ceea ce se întâmplă aici, la Rapid. Din punctul meu de vedere, noi mai avem nevoie de câțiva jucători pentru a consolida acest grup. Nu este suficient ceea ce s-a realizat până acuma. Este nevoie de anumiți jucători pentru sistemul utilizat de noul antrenor. Ați văzut și dumeavoastră au fost destul de multe nesincronizări în jocul nostru. Dar sunt și explicații, fotbaliștii sunt obosiți după două săptămâni de pregătire. Sunt convins că lucrurile se vor îmbunătăți pe parcurs".
În ceea ce privește scandările suporterilor împotriva lui George Copos, Moldovan a spus :"Suporterii sunt supărați, dar eu sper ca lucrurile să intre pe un făgaș normal. Sper să fim împreună. Avem nevoie ca apele să fie limpezi aici în Giulești. Este un nou început care nu va fi ușor pentru noi".
|