


Portarul Dani Mallo ar putea ajunge la Rapid
27 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 50

Portarul spaniol al echipei Sporting Braga, Dani Mallo, ar putea ajunge la Rapid București, după ce giuleștenii l-au achiziționat și pe coechipierul său, Cesinha, informează cotidianul Record.
Folosit în doar trei meciuri oficiale în sezonul trecut (unul în campionat și două în Cupa Portugaliei), spaniolul nu face parte din planurile antrenorului Jorge Costa pentru sezonul viitor, cea mai bună soluție fiind împrumutul său.
Dani Mallo, în vârstă de 28 de ani, mai are contract pentru doi ani cu Sporting Braga. În sezonul următor ar putea fi cedat la Rapid, gruparea ce ar urma să aibă, potrivit Record, și opțiune de cumpărare în privința sa.
|