Cautare in site    
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Liga 1


Ultimele zvonuri din Liga I

12 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 61


Aflate pe picior de reunire, majoritatea echipelor din Liga I trag tare pentru a-și întări loturile înaintea unor perioade importante de pregătire, miza sezonului viitor fiind una extrem de mare. La finalul sezonului 2007-2008 nu mai puțin de șase formații din Liga I vor putea participa în Liga Campionilor sau Cupa UEFA iar campioana va merge direct în grupele Ligii. Mutările efectuate până acum le propun pe Dinamo și Steaua ca mari favorite urmate îndeaproape de CFR Cluj în timp ce alte formații printre care Rapid, Politehnica Timișoara, Oțelul Galați, Gloria Bistrița, FC Vaslui, Universitatea Craiova și chiar Unirea Urziceni visează să prindă un loc din cele patru de Cupa UEFA. Pe lângă transferurile de cinci stele efectuate până acum, Steaua a primit vești bune și din partea actualului lot, Mirel Rădoi și Sorin Ghionea fiind foarte aproape de a reveni după accidentările suferite. Pe de altă parte, aducerea lui Emeghara încă trenează iar pe lângă plecările lui Paraschiv, Andrey, Elton, Saban și Thereau, Steaua s-ar mai putea despărți de Eugen Baciu, Florin Lovin și Victoraș Iacob. După loviturile gen Zicu, Vali Năstase sau Florin Bratu, Dinamo visează să mai facă cel puțin două transferuri de Liga Campionilor care să ajute echipa să-și îndeplinească primul obiectiv, calificarea în grupele Ligii. Rapid și Politehnica Timișoara caută în continuare soluții din străinătate pentru a anula decalajul de valoare a loturilor față de marile favorite, Steaua și Dinamo. Giuleștenii îl vor însă și pe Ovidiu Herea, fost jucător al lui Cristiano Bergodi la FC Național, în timp ce Poli Timișoara pare a anula o eventuală plecare a lui Emeghara la Steaua prin folosirea pe flancul stâng al perechii de gemeni Artiom Karamian - Arman Karamian. Ioan Andone îi pune la CFR Cluj pe lista disponibilizaților pe Martin Tudor, Petru țurcaș, Vasile Jula, Dorin Toma, Bogdan Bucurică, Octavian Chihaia, Florin Dan, Adrian Anca, Robert Roszel și Viorel Frunză, majoritatea urmând a fi cedați la Poli Timișoara, Unirea Urziceni, Ceahlăul Piatra Neamț, UTA Arad, Gloria Bistrița sau FC Vaslui. Universitatea Cluj l-a luat pe fundașul Milan Jovanovici iar Politehnica Iași l-ar putea pierde pe atacantul Cristian Silvășan, dorit de mai multe formații din spațiul ex-sovietic. Următoarele lovituri pe piața transferurilor din România i-ar putea avea în prim plan pe internaționalii de la Șahtior Donețk, Ciprian Marica și Răzvan Raț. Sătui de viața din Ucraina, cei doi ar putea reveni la echipele care i-au lansat în fotbalul mare, Dinamo și, respectiv, Rapid. Marica ar putea ajunge la Dinamo de asemenea pe filiera fraților Becali urmând ca participarea în Liga Campionilor să-i crească fotbalistului cota în timp ce Raț ar putea reveni la Rapid pentru 2,5 milioane euro și pentru a rezolva într-un final soarta postului de fundaș stânga la câștigătoarea Cupei României din ultimii doi ani.
del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Liga 1 la data 12 iunie 2007:
Unirea Urziceni este campioana Romaniei la fotbal
Lacatus isi felicita jucatorii pentru fotbalul practicat
Rezultatele si clasamentul Ligii I
Savaniu, Corpodean si Lica, arestati
Steaua-CFR Cluj 1-1
Becali: Lacatus nu va fi demis

Alte stiri ale autorului NetSport
Unirea Urziceni este campioana Romaniei la fotbal
Octavian Bellu, alaturi de Bella Karoly intra in Hall of Fame
Chivu se intoarce in primul 11
Sferturi de finala Champions League
Comunicat de presa Squad Motorsport - Rally Sprint Bucuresti

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive