Cautare in site    
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Liga 1


Dorinel Munteanu va semna un contract pe doi ani cu FC Vaslui

06 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 44


Tehnicianul Dorinel Munteanu va fi prezentat ca antrenor al formației FC Vaslui, joi, în cadrul unei conferințe de presă, când va semna și un contract valabil pentru următoarele două sezoane, transmite corespondentul MEDIAFAX. "După ce am avut discuții cu trei antrenori l-am ales în cele din urmă pe Dorinel Munteanu. Am ajuns la o înțelegere cu el și deja mi-a înaintat o listă cu jucători pe care dorim să-i transferăm la Vaslui. Este vorba în special de jucătorii de bandă stângă unde suntem deficitari", a declarat pentru MEDIAFAX finanțatorul clubului vasluian, Adrian Porumboiu. Antrenorul Dorinel Munteanu spune că obiectivul pentru noul sezon va fi clasarea pe un loc care să permită participarea în Cupa UEFA. "Am ales Vasluiul pentru că îmi doresc performanță, de altfel obiectivul echipei pentru noul sezon este prezența în Cupa UEFA, ceea ce mi-aș dori foarte mult", a spus Munteanu, care va semna joi și un contract de jucător al formației FC Vaslui. În contractul de antrenor va exista și o clauză de prelungire pentru încă un sezon.
del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Liga 1 la data 06 iunie 2007:
Unirea Urziceni este campioana Romaniei la fotbal
Lacatus isi felicita jucatorii pentru fotbalul practicat
Rezultatele si clasamentul Ligii I
Savaniu, Corpodean si Lica, arestati
Steaua-CFR Cluj 1-1
Becali: Lacatus nu va fi demis

Alte stiri ale autorului NetSport
Unirea Urziceni este campioana Romaniei la fotbal
Octavian Bellu, alaturi de Bella Karoly intra in Hall of Fame
Chivu se intoarce in primul 11
Sferturi de finala Champions League
Comunicat de presa Squad Motorsport - Rally Sprint Bucuresti

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive