


Copos: Boloni e prima opțiune, iar a doua un cuplu de antrenori italieni
05 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 22

Principalul acționar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni seară, agenției MEDIAFAX, că prima opțiune pentru postul de antrenor principal al formației giuleștene este Ladislau Boloni, iar dacă acesta refuză, a doua soluție o reprezintă un cuplu de tehnicieni italieni.
"Fără discuție în momentul de față Ladislau Boloni este prima noastră opțiune. Îmi doresc foarte mult să îl aduc aici și sper să îl conving că Rapid este cea mai bună soluție și pentru el. Rămâne să discutăm când mă voi întoarce în țară pentru că acum sunt în Statele Unite", a spus Copos.
Referitor la afirmația fostului selecționer al României, conform căreia acesta e tentat să se întoarcă în Liga I și să preia banca tehnică a formației giuleștene, George Copos a afirmat: "Dacă este tentat, cu atât mai bine pentru noi. Înseamnă că ne vom înțelege. Eu îl doresc enorm de mult la Rapid, îl apreciez de mult timp, este un bun profesionist și sunt convins că ar face performanță la noi".
|