


Adrian Iordache si Constantin Schumacher pleaca, Nastasie ramane
02 iunie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 46

Jucătorii Adrian George Iordache și Constantin Schumacher nu vor continua în sezonul viitor la FC Argeș, cu toate că echipa piteșteană de fotbal a negociat cu cei doi fotbaliști prelungirea înțelegerilor care expirau în această vară.
Fundașul Adrian Iordache, venit din Rusia la sfârșitul anului trecut, și mijlocașul Constantin Schumacher, care a semnat cu FC Argeș după ce a activat o vreme în Ucraina, și-au găsit alte echipe și nu au mai dat curs negocierilor cu FC Argeș. Cei doi se află în discuții avansate cu o formație din Cipru, Alki Larnaca, și nu ar fi exclus ca să și semneze cât de curând cu gruparea din Insula Afroditei. Astfel, conducerea clubului FC Argeș a anunțat că Iordache și Schumacher nu vor mai evolua din sezonul viitor în Trivale.
În schimb, Cosmin Năstăsie, atacantul în vârstă de 24 de ani al lui FC Argeș, nu se gândește să părăsească gruparea alb-violetă, după ce aceasta a retrogradat în Liga a II-a. Năstăsie, care a strâns fix 100 de meciuri în prima ligă, toate numai la FC Argeș, spune că este dispus să continue la Pitești, dacă se va considera că este nevoie de el în continuare. Cum recent, patronul Cornel Penescu a spus că Năstăsie face parte din planul de reconstrucție al echipei, este de așteptat ca atacantul piteștean să fie o prezență constantă în echipă și în sezonul viitor.
|